Contractul de franchising

                          

Ministerul Educaţiei Tineretului şi Sportului

al Republicii Moldova 

Univesitatea de Stat din Moldova 
 
 

Facultatea: Drept

                        Catedra: Drept civil 

 
 

Tema:    Contractul   de   franchising 
 

                                                                             A efectuat:

                                                                                     Studentul anului (bac)   

                                                               

                                                                                                                                                                                      Conducător ştiinţific:

                                                         Lector universitar

                                                                                                                                                                                 

Chişinău  2006 

Cuprins 
 

Întroducere 

1. Noţiunea contractului de franchising şi caracteristicile

   lui juridice. 

2. Elementele contractului de franchising.

 

3. Drepturile şi obligaţiile  părţilor în baza contractului

      de franchising: 

a) drepturile şi obligaţiile franchiser-ului

b) drepturile şi obligaţiile franchisee- ului 

4. Subfranchising-ul şi limitarea drepturilor părţilor

       în cadrul contractului de franchising. 

5. Răspunderea părţilor în baza contractului de

  franchising.       
 

Concluzie

Bibliografie 
 
 
 
 
 
 

I

Noţiunea contractului de franchising

şi caracteristica lui juridică 

     Din punct de vedere etimologic termenul „franchising” îşi are obîrşie engleză, ce ar însemna – drept, privilegiu şi reprezintă permisiunea de a folosi drepturi comerciale care aparţin altuia , iar termenul „franchise” vine din franceză şi înseamnă la origine privilegiu, scutire de taxe vamale şi impozite.

     Istoria acestor termini începe din timpurile epocii medievale, cînd regii ofereau baronilor dreptul de a colecta impozite şi alte plăţi pe anumite teritorii în schimbul unor servicii ( ex. înrolarea soldaţilor în armata regală) sau permiterea oamenilor liberi de a vinde produsele, mărfurile sale pe teritoriile oraşului în cadrul anumitor pieţe sau iarmaroace.

     Aceste privilegii, care dădeau posibilitatea de a exploata anumite activităţi pe un anumit teritoriu contra plată, au format temelia raporturilor de franchising pe parcursul a mai multor veacuri. Chiar pînă în prezent în Marea Britanie există franchise vechi ce dau dreptul de a întreţine pieţe, a petrece iarmaroace, a permite trecerea peste poduri, etc.

     Însă cel mai răspîndit a fost franchisingul în SUA, dotorită  imensului teritoriu şi businessului american. Anume în SUA şi s-a conceput franchisingul ca metodă de activitate comercială şi ca categorie specifică a contractului („franchising agreement”). Ca imbold principal al apariţiei raporturilor de franchising în SUA a fost legislaţia antitrust, prin care a fost interzisă comercializarea produselor de către producător.

      Franchising-ul constituind una dintre cele mai recente şi moderne expresii ale distribuţiei de mărfuri şi servicii, se realizează, aşadar, printr-un instrument juridic, şi anume, prin contractul de franchising, contract comercial tipic dreptului american, avînd funcţii apropiate de intermediere , care alături de contractul de cesiune comercială şi contractul de distribuţie selectivă fac parte din categoria

„contractelor relative de distribuţie”.¹

      Larga utilizare a contractului de franchising, în ţări cu economie de piaţă dezvoltată, a ocazionat formularea mai multor definiţii în doctrina juridică cu referire la conceptul în discuţie. Dintre acestea vom reţine pe cele mai semnificative.

      Astfel, unii autori ² definesc contractul de franchising ca fiind un contract comercial cu funcţii apropiate de intermediere, avînd ca obiect acordarea de către un comerciant – producător, numit franchiser, a dreptului de a vinde anumite bunuri sau de presta anumite servicii şi de a beneficia de un sistem de relaţii, care cuprinde marca, renumele know-how-ul şi asiatenţa, unui alt comerciant (persoană fizică sau juridică), numit franchisee, în schimbul unui preţ ce constă într-o sumă de bani iniţială şi o redevenţă periodică numită franchise fee.     

    Alţi autori ³ apreciază că contractul de franchising este o legătură dintre două părţi, franchiser (producător de bunuri sau ofertant de servicii) şi franchisee (distribuitor) în virtutea căruia primul acordă celui de al doilea posibilitatea de a se integra în reţeaua de distribuţie cu dreptul de a exploata, în condiţii determinate şi contra unei sume de bani -  marca, numele, emblema şi secretul comercial al franchisorului.

    În baza altei opinii  se determină că în baza contractului de franchising o persoană (franchiser) acordă unei alte persoane (franchisee) un „ pachet de afaceri”, ce constă din drepturile patrimoniale protejate (denumirea de firmă, marca comercială, marca de deservire şi altele) şi cele neprotejate(experienţa şi reputaţia de afaceri, etc), precum şi alte obiecte ale dreptului civil (precum este secretul comercial), pentru înfăptuirea de către franchisee a unei activităţi de antreprenoriat analogice cu cea a franchiser-ului, iar franchisee la rîndul său se obligă să efectuieze anumite plăţi franchiser-ului şi să respecte şi alte obligaţiuni prevăzute de contract.

    ^{_________________}

1. Ioan Bălan. Contractul de franciză // dreptul 98, №1б, p.23

       2.    Mircea N. Costin. Dicţionar de drept internaţional al afacerilor, vol.I, Bucureşti 1996, p. 305  

       3.      M. C. Costin  Op. Cit., p.133

  În opinia unor autori francezi ⁴,prin contractul de franchising o persoană, numită franchiser (franchiseur), se obligă faţă de altă persoană, numită franchisee (franchise) de a-i comunica un know-how, folosinţa mărcii sale şi eventual de a o aproviziona, franchisee la rîndul său se obligă să exploateze know-how-ul transmis să utilizeze marca comercială şi eventual să se aprovizioneze la franchiser.

     Biroul internaţional al OMPI a definit contractul de franchising, ca fiind un contract în baza căreia o persoană (proprietarul francizei), avînd un sistem elaborat privind gestiunea unei anumite activităţi, permite altei persoane (beneficiarului franchisei) de a folosi acest sistem conform cerinţelor proprietarului în schimbul unei recompense⁵ . Astfel, contractul de franchising se referă la un sistem pe care franchiser-ul îi permite să-l utilizeze de către franchisee. El poate fi numit contract privind sistemul în condiţiile francizei, sau mai simplu contractul privind sistemul. Sistemul în condiţii de franciză este un pachet de contracte, ce cuprinde drepturile de proprietate intelectuală asupra unei sau mai multor mărci, denumiri de formă, modele industriale şi opere, protejate de dreptul de autor, la fel tehnologia „know-how” şi secretul comercial, care vor fi utilizate de beneficiar în vederea prestării serviciilor şi comercializării mărfurilor.

      În concepţia legiuitorului nostru şi anume art.1171 Cod civil menţionează că prin contract de franchising, care este unul cu executare succesivă în timp, o parte (franchiser) şi cealaltă parte (franchisee) întreprinderi autonome se obligă reciproc să promoveze comercializarea de bunuri şi servicii prin efectuarea, de către fiecare din ele, a unor prestaţii specifice.

     În Legea RM „cu privire la franchising”⁶ nu este vre-o definiţie concretă al contractului de franchising. Însă, din art.1 al Legii putem face concluzia, că contractul de franchising este un contract în baza căruia o persoană, denumită franchiser, acordă unei alte persoane, numită franchisee, dreptul de a produce

^{___________________________}

   4.  Francois Collard Ddutilleul, Philippe Delebecque. Contrats civiles et comerciaux, 2e ed., Paris, 1992, p.782

   5.  Franchising Guide, Geneva, 1995, p.11

   6.  M. O. № 82-83 din decemrie 1997

şi/sau a comercializa anumite produse (mărfuri), de a presta anumite servicii în numele şi cu marca franchiser-ului, precum şi dreptul de a beneficia de asistenţa tehnică şi organizatorică al acestuia.

     Reeşind din multiplele definiţii contractul de franchising este un contract comercial (antreprenorial), în baza căruia o parte (franchiser) se obligă să acorde cu titlu oneros unei alte persoane (franchisee) un complex de drepturi exclusive asupra unor obiecte al proprietăţii intelectuale şi industriale (cum ar fi: denumirea de firmă, marca de comerţ, de producţie, de deservire, emblema, desenele şi modelele industriale, know-how-ul, secretul comercial, etc) precum şi să-i asigure asistenţă tehnică şi organizatorică acestuia, iar franchisee la rîndul său se obligă să efectuieze plata respectivă, precum şi să respecte cerinţele franchiser-ului şi alte obligaţii prevăzute de contract.

     Astfel, din aceste definiţii rezultă că contractul examinat are următoarele caractere juridice:

• Este sinalagmatic . contractul sinalagmatic presupune că fiecărui drept a unei părţi îi corespunde obligaţiunea celeilalte părţi, adică fiecare parte are atît drepturi cît şi obligaţii. În acest context, franchiser-ul se obligă să acorde dreptul de proprietate asupra semnelor distinctive pentru consumatori: marca, firma, emblema, sigla, etc., dreptul de folosinţă a unui know-how, experienţa, secret comercial precum şi să-l asigure pe franchisee cu asistenţă consultativă, tehnică şi organizatorică. Iar franchisee la rîndul său are obligaţia de a utiliza în activitatea sa aceste drepturi, de a efectua plăţile respective precum şi de a urma cerinţele impuse de franchiser sau contract.
• Este consensual . contractul consensual (din lat. consensus – înţelegere) este un astfel de contract care dă naştere la drepturi şi obligaţii din momentul ce părţile au ajuns la un numitor comun privind toate condiţiile esenţiale ale contractului. Deşi este o creaţie a practicii comerciale, contractul de franchising beneficiază de reglementare legală proprie atît în SUA, cît şi în majoritatea statelor europene. În R.Moldova prin Legea RM nr.1335-XIII din 1997 sunt stabilite clauzele pe care un asemenea contract trebuie să le cuprindă, şi principiile pe care trebuie să le respecte. Din modul de redactare a actului normativ menţionat rezultă implicit că este necesar ca acordul de voinţe a părţilor să fie materializat printr-un înscris constatator. Astfel şi Codul civil al RM prevede în al.1 al art.1172 că contractul de franchising se încheie în scris sub sancţiunea nulităţii. În al.2 al aceluiaşi articol se menţionează că în contractul de franchising, pe lîngă obligaţiile reciproce clar precizate ale părţilor, durata contractului, dispoziţiile referitoare la reziliere şi la prelungire, şi pe lîngă alte elemente importante, se face şi o descriere completă a programului de prestare a franchisei.

        Întradevăr contractului de franchising îi sunt proprii efecte specifice, materializate în obligaţiile specifice pe care acesta le generează în sarcina partenerilor contractuali. Dacă legea n-ar prevedea clauzele contractuale ori dacă redactarea lor ar fi dificitară, obligaţiile specifice avute în vedere de legiuitor ar putea fi puse sub semnul îndoielii în caz de neînţelegere privind executarea obligaţiilor asumate de acestea. Din acest punct de vedere legiuitorul a intervenit în contractul de franchising limitînd parţial autonomia de voinţă a părţilor şi implicit, libertatea lor contractuală, impunînd printr-o dispoziţie normativă (art.8 din Legea cu privire la franchising) o anumită structură conţinutului raportului juridic obligaţional. Totuşi, astfel de intervenţie a legiuitorului în contract, care face obligatorie constatarea raportului juridic obligaţional printr-un înscris, nu este de natură să confere franchising-ului caracterul de contract solemn. Astfel, conform p.(3) al art.9 a Legii cu privire la franchising, contractul de franchising intră în vigoare la data semnării lui sau la altă dată prevăzută de contract.

• Este cu titlu oneros. Se consideră oneros acel contract, în baza căruia prestaţia patrimonială a unei părţi generează prestaţia patrimonială din partea celeilalte părţi, adică fiecare din partenerii contractuali îşi asumă obligaţii în scopul obţinerii unui avantaj material. Astfel franchiser-ul acordă drepturile sale exclusive asupra obiectelor proprietăţii intelectuale şi industriale franchisee-ului în scopul obţinerii unui preţ ce constă dintr-o sumă de bani iniţială, numită în practica internaţională – taxă de intrare (care trebuie plătită de franchisee pentru ca franchiser-ul să-l primească în reţeaua sa de distribuţie) şi o redevenţă periodică. Iar franchisee profită de faptul că primeşte în folosinţă dreptului asupra numelui, mărcii, etc. al franchiser-ului care îi impune o poziţie foarte stabilă pe piaţă, care la rîndul său are finalitatea – obţinerea unui profit.
• Este comutativ. Deoarece chiar din momentul perfectării contractului, atît existenţa cît şi întinderea obligaţiilor pe care părţile şi le asumă sunt cert determinate.
• Este un contract mixt sui generis, care integrează caracterile unor alte operaţiuni comerciale: vînzarea- cumpărarea, licenţă, reprezentare, leasing, etc. şi totodată are o configuraţie pariculară ⁷. această teză reese şi din stipulaţiile legale (art.4 p.(1) a Legii cu privire la franchising).

       În acest context, profesorul E.A. Suhanov, indică că în contractul de franchising se poate observa elementele contractului de licenţă (permisiunea privind utilizarea obiectelor drepturilor exclusive), contractului de acordare cu titlu oneros a serviciilor (asistenţa tehnică şi consultativă), contractului de activitate în comun (colaborarea părţilor pentru obţinerea unor scopuri antreprenoriale comune) şi chiar elementele contractului de vînzare – cumpărare (procurarea documentaţiei necesare de ordin tehnic şi de business). Împreună cu aceasta contractul dat nu conţine, conform aceleiaşi păreri, elementele reprezentării, contractului de comision şi de agenţie, fiindcă franchisee permanent acţionează nu numai din numele şi pe contul său, ci şi în interesele sale proprii. În această ordine de idei, contractul de franchising nu se referă la categoria contractelor complexe.⁸

      De aici tragem concluzia că, din momentul acordării contractului de franchising un loc special în Cod civil, el îşi pierde caracterul complex

(sui generis), fiind reglementat de normele capitolului respectiv din Cod, exclude aplicarea subsidiară a normelor ce reglementează elementele contractelor care reprezintă contractul de franchising.

^{______________________}

    7. V.Negară. Francising – o nouă formă contractuală  în legislaţia RM // Legea şi viaţa, Nr.8/98, p.18

    8. Е.А. Суханов. Договор комерческой концессий.   p.626  
 

   

• Este încheiat intuitu personae. Caracterul intuitu personae al contractului de franchising este dat atunci cînd franchiser-ul selecţionează şi acceptă pe beneficiar, care după cercetarea corespunzătoare dă dovadă competenţelor sale, a calităţilor personale şi a capacităţii financiare pentru exploatarea afacerii respective.⁹
• Este contract cu caracter comercial, ce presupune că este folosit „exclusiv în cadrul activităţii de antreprenoriat”¹⁰ şi este încheiat între comercianţi (antreprenori)- persoane fizice şi/sau juridice – independenţi din punct de vedere juridic şi financiar, care presupune o colaborare strînsă şi de lungă durată.
• Este cu executare succesivă. Specificul acestui contract este faptul că franchiser-ul îl autorizează pe beneficiar să utilizeze marca produselor şi/sau serviciilor, şi/sau tehnologiilor, know-how-ul, precum şi orice alte drepturi de proprietate intalectuală sau industrială după caz, susţinut permanent de asistenţa comercială sau tehnică a sa pe toată perioada de valabilitate a contractului de franchising. La rîndul său, beneficiarului (franchisee) îi revine obligaţia de a plăti periodic franchiser-ului redevenţele convenite prin contract, pînă la încheierea relaţiilor contractuale.
• Este un contract numit. Se consideră contracte numite acele contracte, care sunt reglementate prin dispoziţii exprese ale legilor generale, pe care le generează. Însă alţi autori¹¹ atribuie acest contract la contractele nenumite (contractus innominatis), deoarece acest tip de contract face parte dintr-o clasă nouă de contracte, care au apărut în activitatea contractuală a comercianţilor şi n-a primit încă oglindire în legislaţia multor ţări. Însă, în dreptul nostru, avem Codul civil şi Legea RM nr.1335-XIII din 11 decembrie 1997 cu privire la franchising, care stabilesc atît modul de perfectare a contractului la care ne referim, cît şi drepturile şi obligaţiile părţilor contractante şi de asemenea raporturile precontractuale şi postcontractuale ale acestora.

^{_________________________}

    9.   Mircea C. Costin. Op. Cit.,  p.134

    10. Е.А. Суханов. Договор комерческой  концесийю   p.625